Şi totuşi, se mişcă… II

Viaţa e dată de Dumnezeu. Asta ştiu de mic, de la primele contacte cu religia. De la părinţi, de la bunici, de la biserică şi şcoală. M-am întrebat, aşadar, de multe ori, unde e linia separatoare între religie şi ştiinţă? Probabil că şi tu, la fel. Unde se termină “ştiu” şi începe “ştie numai Dumnezeu”? Există, cu siguranţă, “ştiu”? Există, cu siguranţă, Dumnezeu? EU, de unde pot să aflu?

Am aflat, într-un final, stând pe graniţa dintre ştiinţă şi religie, încercând să-mi dau seama dacă viaţa mea e rezultatul unor reacţii chimice şi fizice, pe care nu le pot controla pe deplin, sau rezultatul unei voinţe superioare, pe care nu o pot controla deloc. Mi-am dat seama, atunci, că Pământul mă poartă cu viteze incredibile, pe care eu nici măcar nu le percep. Mi-am dat seama, atunci, că nu ştiu nici măcar a zece mia parte din lucrurile care se întâmplă în jurul meu, în lumea în care trăiesc şi nu percep viaţa cu importanţa pe care ar trebui să i-o acord. Mi-am dat seama că lucrurile care, după cum credeam eu, contează, sunt, de fapt, neimportante, iar lucrurile importante trec pe lângă mine cu o viteză incredibilă şi trebuie să cred că pot şi să ştiu cum să mă agăţ de ele.

Mi-am dat seama, într-un final, că ştiinţa este doar percepţia noastră, ca simpli muritori, a felului în care o forţă superioară nouă, DUMNEZEU, a creat, învârte şi protejează mingea noastră de baschet, adică lumea în care trăim, ca să avem zile, nopţi, Pământ, Lună, stele, anotimpuri şi viaţă. Şi nu lasă mingea aia să cadă, atâta timp cât noi avem credinţă. Credinţă în noi înşine, în ştiinţă şi în Dumnezeu.

Şi când îţi dai seama de toate cele de mai sus, ce poţi să faci, ca om? Care e “reţeta”, ca să ajungi unde vrei? E una foarte simplă. Răspunzi la viteză cu răbdare. Dacă tot vrei să ajungi undeva, să urci mai sus, trebuie să îţi calculezi bine paşii. Răspunzi la nou cu adaptare. În fond, trebuie să cunoşti ceea ce vrei să mânuieşti, aşa e? Răspunzi trecerii timpului cu speranţă şi credinţă. Fără ele, timpul e doar cifre. Şi nu în ultimul rând, eşecurilor, le răspunzi cu iubire sau şi mai multă iubire. În fond, dacă pentru tine sunt eşecuri, înseamnă că-s foarte importante. Ai încercat, dar nu a mers. Şi atunci, poţi să dai vina pe cine vrei tu. Sau pe tine. Sau pe Dumnezeu. Sau pe Pământ.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*